17920/13.11.2019
A N U N Ț
Consiliul Județean Vaslui, cu sediul în Vaslui, Str. Ștefan cel Mare nr. 79, în baza art. 478 alin. (1) și (2) precum și ale art. 618 alin (3) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborat cu H.G. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcționarilor publici, organizează concurs/examen de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut al funcțiilor publice de execuție din cadrul aparatului de specialitate, astfel:
- consilier, clasa I, grad profesional superior - Biroul Lucrări Publice, Investiții și Reabilitare Drumuri Județene – Direcția Tehnică
- consilier, clasa I, grad profesional superior - Biroul Lucrări Publice, Investiții și Reabilitare Drumuri Județene – Direcția Tehnică
- consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice și Unitatea de Implementare/Monitorizare a Proiectului – Sistem integrat de management al deșeurilor solide din județul Vaslui – Direcția Tehnică.
Proba scrisă: data de 13 decembrie 2019, ora 09:00.
Interviul se susține în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Condițiile de participare la concurs/examen:
Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
- să fi obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanțelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;
- să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile Codul administrativ.
Dosarele de înscriere la concurs/examen se depun în intervalul 13 noiembrie – 02 decembrie 2019, la sediul Consiliului Județean Vaslui din str. Ștefan cel Mare nr. 79, parter, cam 4 și va cuprinde în mod obligatoriu:
- formularul de înscriere;
- copii de pe rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani;
- copie de pe carnetul de muncă sau adeverința eliberată de serviciul resurselor umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează.
Bibliografia este atașată prezentului anunț.
Atribuțiile ce vor fi prevăzute în fișa postului, în baza activităților care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică, în concordanță cu specificul funcției publice corespunzătoare postului, sunt atașate prezentului anunț.
Bibliografie si atributii Direcția Tehnică
FORMULARE DE COMPLETAT
Relații suplimentare se pot obține de luni-vineri, între orele 08:00-16:30 la Serviciul Managementul Resurselor Umane, interior: 148.
PREȘEDINTE,
Dumitru BUZATU
Rezultat proba scrisă
Rezultat interviu
Rezultat final
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate.