ROF - Titlul III (Partea 2 - Capitolul IX)
TITLUL III
STRUCTURILE FUNCȚIONALE DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE
PARTEA a II- a
ATRIBUȚII SPECIFICE FIECĂREI STRUCTURI FUNCȚIONALE
CAPITOLUL IX
DIRECŢIA DEZVOLTARE ȘI COOPERARE
Art.54.
- Direcția Dezvoltare și Cooperare este acea structură din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vaslui careare ca scop susținerea dezvoltării economico- sociale a județului prin participarea la elaborarea, implementarea și monitorizarea strategiei de dezvoltare economico-socială a Județului Vaslui și întărirea cooperării interinstituționale.
- Direcția Dezvoltare și Cooperare are ca obiective permanente:
- elaborarea, implementarea şi monitorizarea de strategii, programe, prognoze, rapoarte privind dezvoltarea economico- socială a judeţului Vaslui;
- sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului in contextul politicii de dezvoltare regională prin identificarea, elaborarea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă;
- creșterea gradului de informare europeană a cetățenilor județului;
- monitorizarea serviciilor de sănătate, educaționale, sociale și culturale furnizate cetățenilor județului de instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea Consiliului județean Vaslui;
- promovarea potențialului judeţului Vaslui pe plan național și internaţional;
- dezvoltarea cooperării internaţionale între judeţul Vaslui şi autorităţi locale/instituţii/organizaţii din alte ţări, inclusiv a cooperării transfrontaliere;
- dezvoltarea parteneriatului cu organizațiile neguvernamentale, inclusiv prin finanțarea activităților non-profit de interes general.
- Direcția Dezvoltare și Cooperare se află în subordinea Preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, este condusă de directorul executiv și își desfășoară activitatea cu următoarea structură funcțională:
- Serviciul Dezvoltare Locală, Management Proiecte și Informare Europeană;
- Compartimentul Monitorizare Servicii De Sănătate, Socio-Educative Și Culturale;
- Compartimentul Cooperare Internațională Și Relații ONG.
Secțiunea 1
Serviciul Dezvoltare Locală, Management Proiecte și Informare Europeană
Art.55.
Serviciul Dezvoltare Locală, Management Proiecte și Informare Europeană exercită următoarele atribuții:
1. În domeniul dezvoltării locală:
- elaborează, actualizează şi monitorizează, în colaborare cu celelalte compartimente ale Consiliului judeţean Vaslui şi alte instituţii publice (Instituţia Prefectului, consiliile locale, serviciile deconcentrate), planul, strategia şi programul de dezvoltare a judeţului;
- colaborează cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord - Est la elaborarea Planului de dezvoltare regională şi a altor documente programatice, urmărind implementarea acestora la nivelul judeţului;
- gestionează relaţia cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est;
- defalcă, din Planul de Dezvoltare Regională şi din celelalte documente programatice elaborate la nivel regional, măsurile şi acţiunile pentru care judeţul Vaslui este eligibil, urmărind implementarea acestora la nivelul judeţului, în limita surselor de finanţare disponibile şi accesibile;
- defalcă, din strategia şi programul de dezvoltare economico-socială a judeţului, măsurile şi acţiunile a căror realizare este în sarcina consiliului judeţean şi acţionează pentru implementarea acestora, în colaborare cu celelalte compartimente de specialitate şi instituţii subordonate;
- defalcă, din strategia şi programul de dezvoltare economico-socială a judeţului, sarcinile şi obiectivele ce privesc anumite zone ale judeţului sau consilii locale, acordând acestora asistenţă tehnică de specialitate, la solicitare;
- monitorizează documentele programatice de la nivel comunitar, național, regional, județean, în vederea corelării cu programele și proiectele de la nivel județean și local;
- coordonează programele proprii ale consiliilor locale cu accent pe anumite obiective de interes intercomunal şi le corelează cu prevederile programului de dezvoltare economico-socială a judeţului;
- elaborează studii, rapoarte, sinteze, cu privire la dezvoltarea economico-socială a judeţului şi la activitatea proprie;
- participă la realizarea documentelor de planificare strategică la nivel local, regional, naţional în funcţie de solicitări;
- participă la acţiuni de analiză şi monitorizare a rezultatelor implementării strategiilor şi programelor elaborate;
- gestionează documentaţia referitoare la Programul judeţean de finanţare nerambursabilă a organizaţiilor non-profit de interes general: elaborarea Ghidului solicitantului, elaborarea formatului standard pentru cererea de finanţare, a formatului contractului de finanţare şi a altor formulare necesare; primirea, evaluarea şi selectarea proiectelor ce vor fi finanţate; monitorizarea implementării proiectelor în conformitate cu prevederile contractelor de finanțare, ale ghidurilor solicitantului și legislației aplicabile; asigurarea publicităţii şi transparenţei Programului;
- acţionează pentru realizarea de parteneriate public-public şi public-privat, în vederea elaborării şi implementării programelor şi proiectelor de dezvoltare locală;
- propune bugetul necesar susţinerii diverselor programe, deplasări, activităţi de promovare;
- acționează pentru dezvoltarea și promovarea turismului în județul Vaslui.
2. În domeniul identificării, elaborării şi implementării de proiecte cu finanţare nerambursabilă:
- asigură identificarea obiectivelor care constituie suportul unor proiecte la nivel judeţean, regional şi/sau interregional, derivate din strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului;
- identifică sursele de finanţare accesibile pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare;
- asigură elaborarea și depunerea documentaţiei necesare obţinerii de finanţări nerambursabile conform condiţiilor impuse prin Ghidurile solicitantului;
- colaborează cu Autorităţile de Management ale Programelor operaţionale existente în România, precum şi cu autorităţile care gestionează alte programe cu finanţare nerambursabilă naţională/internaţională, în vederea accesării/implementării şi monitorizării proiectelor cu finanţare nerambursabilă;
- implementează şi monitorizează proiectele cu finanţare externă sau naţională în care Consiliul judeţean Vaslui are calitatea de solicitant sau partener, în colaborare cu celelalte compartimente de specialitate din cadrul consiliului, instituţii subordonate şi alţi parteneri/entităţi implicate în implementare;
- gestionează documentaţia referitoare la sursele de finanţare şi la proiectele elaborate şi implementate de Consiliul Judeţean Vaslui;
- întocmeşte rapoarte referitoare la stadiul derulării proiectelor în cadrul programelor cu finanţare nerambursabilă la nivelul judeţului Vaslui;
- colaborează cu Direcţia Economică pentru asigurarea de către Consiliul Judeţean Vaslui a resurselor necesare pentru accesarea și co-finanţarea proiectelor;
- difuzează informaţii autorităţilor publice locale, instituţiilor subordonate consiliului şi organizaţiilor neguvernamentale, cu privire la oportunităţile de finanţare existente;
- furnizează consultanţă şi asistenţă tehnică autorităţilor publice locale comunale şi orăşeneşti, la cererea acestora, pentru completarea documentaţiei în vederea accesării diferitelor surse de finanţare, precum şi pentru administrarea proiectelor.
3. În domeniul informării europene, Serviciul Dezvoltare Locală, Management Proiecte, Informare Europeană, prin intermediul Centrului de Informare „Europe Direct”, derulează acţiuni specifice, după cum urmează:
- furnizarea de informaţii referitoare la Uniunea Europeană pe baza cererilor primite de la cetăţeni şi/sau instituţii;
- facilitarea accesării informaţiilor direct de către cetăţeni sau/şi prin intermediul instrumentelor social -media;
- organizarea unei colecţii de materiale-bibliotecă puse la dispoziţia cetăţenilor spre consultare;
- reproducerea/diseminarea publicaţiilor puse la dispoziţie de Reprezentanţa Comisiei Europene în judeţ;
- prelucrarea informaţiei europene accesibile pe site-urile oficiale ale Uniunii Europene şi Reprezentanţei Comisiei Europene, în vederea diversificării gamei de informaţii diseminate la nivel local şi satisfacerii tuturor categoriilor de cereri;
- editarea şi diseminarea în judeţul Vaslui a buletinului informativ;
- organizarea de acţiuni de diseminare a informaţiilor către grupuri ţintă prioritare: tineret, funcţionari publici, oameni de afaceri, populaţia din mediul rural, etc.;
- organizarea de evenimente, simpozioane, mese rotunde, dezbateri, seminarii şi a altor alte evenimente pe teme europene;
- stimularea creării în judeţ a unei reţele de multiplicatori de informaţie europeană, cu ajutorul primăriilor din localităţile rurale şi urbane ale judeţului şi al altor parteneri publici şi privaţi (biblioteci, servicii deconcentrate, şcoli, camera de comerţ, etc);
- păstrarea contactului permanent cu membrii reţelei naţionale de multiplicatori de informaţie europeană;
- propune bugetul necesar susţinerii diverselor programe, deplasări, activităţi de promovare;
- asigurarea legăturii cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România;
- îndeplinirea, potrivit legii, oricăror alte atribuții încredințate de conducerea Consiliul Judeţean Vaslui, precum şi cele rezultate din legi și alte acte normative, în legătură cu sarcinile de serviciu.
Secțiunea a 2-a
Compartimentul Monitorizare Servicii de Sănătate, Socio-Educative și Culturale
Art.56.
Compartimentul Monitorizare Servicii De Sănătate, Socio-Educative Şi Culturaleexercită următoarele atribuții:
- defalcă, din Planul de Dezvoltare Regională şi din celelalte documente programatice elaborate la nivel naţional si regional, măsurile şi acţiunile în domeniile: sănătate, social, educativ și cultural, pentru care judeţul Vaslui este eligibil, urmărind implementarea acestora la nivelul judeţului, în limita surselor de finantare disponibile şi accesibile;
- defalcă, din strategia şi programul de dezvoltare economico-socială a judeţului măsurile şi acţiunile în domeniile: sănătate, social, educativ și cultural, a căror realizare este în sarcina consiliului judeţean și a instituțiilor subordonate, şi acţionează pentru implementarea acestora, în colaborare cu celelalte compartimente de specialitate şi instituţii subordonate;
- monitorizează sursele de finanțare nerambursabilă, în vederea identificării surselor de finanţare accesibile pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare ale Consiliului Județean Vaslui, instituțiilor subordonate și consiliilor locale din județ în domeniile: sănătate, social, educativ și cultural;
- acordă sprijin și consultanță de specialitate, potrivit rezoluției președintelui consiliului județean, serviciilor publice din subordinea Consiliului Județean Vaslui în domeniile: sănătate, social, educativ și cultural;
- furnizează informații, consultanță și asistență tehnică privind sursele de finanțare, elaborarea și implementarea de proiecte, instituțiilor din subordine în domeniile: sănătate, social, educativ și cultural, la solicitarea acestora, potrivit rezoluției președintelui consiliului județean;
- participă la elaborarea documentației, la evaluarea și monitorizarea proiectelor depuse spre finanțare prin Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes general, în condiții de legalitate, imparțialitate și confidențialitate;
- monitorizează activitatea instituțiilor din subordine în domeniile: sănătate, social, educativ și cultural, și informează șefii ierarhici superiori;
- monitorizează atingerea obiectivelor şi a indicatorilor de performanţă propuşi de managerii instituţiilor de cultură, sănătate, social, educaţie;
- asigură interfața și gestionează baza de date referitoare la furnizarea serviciilor publice de interes județean în domeniile sănătate, social, educativ și cultural;
- colaborează cu celelalte structurii ale aparatului de specialitate la elaborarea regulamentelor de organizare și funcționare ale instituțiilor din subordine în domeniile sănătate, social, educativ și cultural;
- centralizează solicitările transmise de instituțiile subordonate din domeniile sănătate, social, educativ și cultural, urmărește transmiterea acestora către compartimentele de resort, soluționarea acestora și informarea solicitanților;
- gestionează corespondența referitoare la activitatea instituțiilor subordonate din domeniile sănătate, social, educativ și cultural;
- colaborează cu instituțiile subordonate din domeniile: sănătate, social, educativ și cultural pentru promovarea și implementarea politicilor publice;
- îndeplinește, potrivit legii, orice alte atribuții încredințate de conducerea Consiliul Judeţean Vaslui, precum şi cele rezultate din legi și alte acte normative, în legătură cu sarcinile de serviciu.
Secțiunea a 3-a
Compartiment Cooperare Internațională și Relații cu ONG
Art.57.
Compartimentul Cooperare Internațională și Relații cu ONG exercită următoarele atribuții:
1. În domeniul cooperării internaționale:
- participă la elaborarea documentelor programatice în domeniul cooperării internaţionale, inclusiv a cooperării transfrontaliere;
- participă la elaborarea şi implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă în domeniul cooperării internaţionale, inclusiv a cooperării transfrontaliere;
- difuzează informaţii autorităţilor publice locale și instituţiilor subordonate consiliului județean cu privire la oportunităţile de finanţare existente în domeniul cooperării internaționale și transfrontaliere;
- furnizează sprijin autorităţilor publice locale comunale şi orăşeneşti și instituțiilor subordonate consiliului județean, la cererea acestora, pentru completarea documentaţiei în vederea accesării diferitelor surse de finanţare în domeniul cooperării internaționale și transfrontaliere, precum şi pentru administrarea proiectelor;
- sprijină acţiunile de înfrăţire/cooperare a localităţilor şi unităţilor administrativ - teritoriale din judeţ cu alte localităţi din străinătate şi ţine evidenţa înțelegerilor de cooperare încheiate;
- acţionează pentru extinderea cooperării internaţionale dintre Consiliul Judeţean Vaslui şi autorităţi locale din alte ţări, precum şi pentru întărirea cooperării transfrontaliere, pentru realizarea unor obiective comune;
- pregăteşte şi redactează documentaţia, în vederea cooperării sau asocierii Consiliului Județean Vaslui cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii internaţionale, în vederea promovării unor interese comune;
- comunică ministerelor de resort inițiativele de cooperare/asociere cu unități administrativ – teritoriale din străinătate, precum și de aderare la asociații internaționale a unităților administrativ teritoriale;
- transmite spre avizare ministerelor de resort proiectele/acordurile/ convenţiile de cooperare dintre Consiliul Judeţean Vaslui şi autorităţi locale din alte ţări;
- pregăteşte documentaţia necesară aprobării acordurilor de cooperare internaţională/transfrontalieră de către plenul Consiliului Judeţean Vaslui;
- acţionează pentru punerea în practică a prevederilor din acordurile de cooperare internaţională şi transfrontalieră încheiate;
- susţine punerea în practică a programului Adunării Regiunilor Europei în baza apartenenţei la organizaţie şi/sau protocoalelor şi convenţiilor semnate între părţile angajate;
- gestionează activitatea Consiliului Judeţean Vaslui în calitate de membru al Adunării Regiunilor Europei;
- gestionează activitatea Consiliului Județean Vaslui în calitate de membru al altor organizații internaționale;
- propune măsuri de promovare a intereselor judeţului pe plan național și internațional;
- acţionează pentru promovarea imaginii și potenţialului judeţului Vaslui şi a proiectelor de investiţii pe plan național și internațional;
- propune asocierea şi/sau colaborarea cu alte organizaţii şi instituţii internaţionale;
- urmăreşte intensificarea contactelor internaţionale ale Consiliului Judeţean Vaslui, inclusiv cu ambasade, instituţii, etc;
- gestionează relația cu reprezentanțele din străinătate ale organizațiilor din care face parte Județul Vaslui (ADR Nord-Est, UNCJR, etc);
- asigură corespondenţa Consiliului Judeţean Vaslui cu organizaţii şi instituţii din străinătate, precum şi traducerea acesteia;
- întocmeşte programul vizitelor sau întâlnirilor cu delegaţii din străinătate, în concordanţă cu înţelegerile avute; urmărește derularea în bune condiții a acțiunilor cuprinse în program;
- propune bugetul necesar susţinerii diverselor programe, deplasări, cotizaţii, activităţi de promovare;
- întocmeşte şi pregăteşte documentaţiile necesare participării la acţiuni internaţionale a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Vaslui (inclusiv obţinerea vizelor, unde este cazul); urmărește elaborarea rapoartelor de activitate și a deconturilor de cheltuieli.
2. În domeniul relaţiilor cu ONG:
- propune măsuri de întărire a parteneriatului dintre Consiliul Județean Vaslui şi organizaţiile neguvernamentale;
- răspunde de desfăşurarea în bune condiţii a relaţiei Consiliului Județean Vaslui cu O.N.G.-urile;
- gestionează baza de date cu organizaţiile neguvernamentale din judeţ;
- furnizează informaţii de specialitate despre oportunităţile de finanţare pentru ONG – urile active la nivel de judeţ;
- îndeplinește, potrivit legii, orice alte atribuții încredințate de conducerea Consiliul Judeţean Vaslui, precum şi cele rezultate din legi și alte acte normative, în legătură cu sarcinile de serviciu.
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate. Publicat pe: 2020-10-16 (364 citiri) [ Inapoi ] |