R O M Â N I A
JUDEŢUL VASLUI
CONSILIUL JUDEŢEAN
P R E Ş E D I N T E
DISPOZIŢIA Nr. 36/2009
privind convocarea Consiliului judeţean Vaslui în şedinţă ordinară
în temeiul art.106, alin.(1) şi art.94, alin.(1) şi (3) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Vasile Mihalachi, preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui,
D I S P U N:
Articol unic. – Se convoacă Consiliul judeţean Vaslui în şedinţă ordinară, ce va avea loc în ziua de 27 februarie 2009, ora 16,00, în Sala de şedinţe „Ştefan cel Mare” a Palatului administrativ al judeţului Vaslui, cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei nominale a unei comisii de specialitate;
2. Proiect de hotărâre privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru aparatul de specialitate al Consiliului judeţean Vaslui, instituţiile şi serviciile publice de interes judeţean;
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate al obiectivului de investiţie „Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii Vaslui”;
4. Proiect de hotărâre privind mandatarea preşedintelui Consiliului judeţean Vaslui pentru implementarea Subprogramului „Reabilitare sistem alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate în Vaslui, Bîrlad, Huşi şi Negreşti”, judeţul Vaslui;
5. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean Vaslui;
6. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Bibliotecii judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui;
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului şi structurii personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ special;
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului judeţean Vaslui şi al instituţiilor publice din subordine, pentru anul 2009;
9. Proiect de hotărâre privind desfiinţarea Observatorului judeţean pentru drepturile copilului Vaslui;
10. Raport privind activitatea Comisiei judeţene pentru protecţia copilului Vaslui – anul 2008;
11. Raport privind situaţia copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, a copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea şi a gravidelor în risc social – anul 2008;
12. Proiect de hotărâre privind eliberarea, la cerere a doamnei POP RODICA din funcţia de director al Centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Vaslui;
13. Proiect de hotărâre privind numirea temporară a domnului ONCIU LUCIAN- VALENTIN în funcţia de director al Centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Vaslui;
14. Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de reconstituire a vechimii în muncă de pe lângă Consiliul judeţean Vaslui;
Dată astăzi, 19 februarie 2009
PREŞEDINTE,
Vasile Mihalachi
Avizat pentru legalitate:
Secretarul judeţului Vaslui,
Gheorghe Stoica
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate.