R O M Â N I A
JUDEŢUL VASLUI
CONSILIUL JUDEŢEAN
P R E Ş E D I N T E
DISPOZIŢIA Nr. 305/2010
privind convocarea Consiliului judeţean Vaslui în şedinţă extraordinară
în temeiul art.106, alin.(1) şi art.94, alin.(2) şi (3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Vasile Mihalachi, preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui,
D I S P U N:
Articol unic. – Se convoacă Consiliul judeţean Vaslui în şedinţă extraordinară, ce va avea loc în ziua de 10 septembrie 2010, ora 16,00, în Sala de şedinţe „Ştefan cel Mare” a Palatului administrativ al judeţului Vaslui, cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind diminuarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi a sumelor pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Vaslui, pe anul 2010;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării de către Consiliul judeţean Vaslui a managementului asistenţei medicale al Spitalului judeţean de Urgenţă Vaslui;
3. Proiect de hotărâre privind mandatarea domnului Dumitru Buzatu, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Vaslui, în vederea semnării Actului adiţional nr.1/2010 la Convenţia de finanţare încheiată între Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Consiliul judeţean Vaslui.
Dată astăzi, 7 septembrie 2010
PREŞEDINTE,
Vasile Mihalachi
Avizat pentru legalitate:
Secretarul judeţului Vaslui,
Gheorghe Stoica
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate.