R O M Â N I A
JUDEŢUL VASLUI
CONSILIUL JUDEŢEAN
P R E Ş E D I N T E
DISPOZIŢIA Nr. 191/2012
privind convocarea Consiliului judeţean Vaslui în şedinţă ordinară
în temeiul art.106, alin.(1) şi art.94, alin.(1) şi (3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Dumitru Buzatu, preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui,
D I S P U N:
Articol unic. - Se convoacă Consiliul judeţean Vaslui în şedinţă ordinară, ce va avea loc în ziua de 5 iulie 2012, ora 16:00, în Sala de şedinţe „Ştefan cel Mare” a Palatului administrativ al judeţului Vaslui, cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier judeţean.
2. Proiect de hotărâre privind validarea mandatelor unor consilieri supleanţi de pe listele PDL şi PP-DD depuse la alegerile locale din 10 iunie 2012;
3. Depunerea Jur ământului de către unii consilieri judeţeni a căror mandate au fost validate;
4. Proiect de hotărâre privind completarea unor comisii de specialitate ale Consiliului judeţean Vaslui.
5. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului Vaslui a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2013 şi estimările pentru anii 2014-2016;
6. Proiect de hotărâre privind rectificarea a IV-a a bugetului local al judeţului Vaslui pe anul 2012;
7. Proiect de hotărâre privind rectificarea a III-a a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2012;
8. Proiect de hotărâre privind actualizarea Programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008/2013, în judeţul Vaslui, aprobat prin Hotărârea Consiliului judeţean Vaslui nr.39/2008.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării funcţiei de administrator public la nivelul Consiliului judeţean Vaslui;
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor, procedurilor şi atribuţiilor specifice în vederea ocupării funcţiei de administrator public la nivelul Consiliului judeţean Vaslui;
11. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Spitalului judeţean de urgenţă Vaslui;
12. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului judeţean Vaslui în Adunarea Generală şi Consiliul de administraţie ale ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ "EURONEST” – A.D.I.E;
13. Raport de audit al performanţei modului de utilizare a fondurilor destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, pentru perioada 2009 – 2011.
Dată astăzi, 30 iunie 2012
PREŞEDINTE,
Dumitru Buzatu
Avizat pentru legalitate:
Secretarul judeţului Vaslui,
Gheorghe Stoica
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate.