Vizitatori |
Am primit 6445880 vizite din Ianuarie 2007 |
 |
Legaturi |
|
 |
|  |
Program judeţean pentru finanţare nerambursabilă 2016
Raport cu privire la contractele de finanţare nerambursabilă încheiate în cursul anului fiscal 2016 în cadrul "Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016", conform prevederilor Legii nr.350/2005 plivind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes
general, cu modificările şi completările ulterioare
Raport cu privire la proiectele finanțate (solicitanții/beneficiarii, sumele cheltuite, activitățile desfășurate și rezultatele obținute) în cadrul "Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pe anul 2016"
Anunţ de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate conform prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general
Documente necesare pentru Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016
Sesiune de informare și clarificări 15 iulie 2016
�
Consiliul Județean Vaslui invită vineri, 15 iulie 2016, ora 11.00, la Sala "Ștefan cel Mare" a Palatului Administrativ, pentru o sesiune de informare și clarificări, reprezentanții organizațiilor pentru care s-a aprobat finanțare nerambursabilă în cadrul Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pe anul 2016, în domeniile cultură, social și sport.
Model comunicat de presa pentru Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016
Procedură de achiziție pentru Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016
Prezentare Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016
Invitatie sesiunea de informare și clarificări privind Programul județean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016, în domeniile cultură, social şi sport.
Anunț de participare la licitația de proiecte în cadrul Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit
Consiliul Județean Vaslui a aprobat, prin Hotărârea nr. 35 din 12 februarie 2016, Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pe anul 2016, în domeniile cultură, social și sport.
Scopul programului este stimularea organizațiilor non-profit cu activitate în domeniul culturii, socialului și sportului, pentru realizarea unor obiective de interes public local.
Sunt eligibile:
- organizații neguvernamentale înființate în baza OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate în domeniul educației fizice, sportului, culturii și socialului;
- cluburi sportive de drept privat și asociații județene pe ramură de sport din județul Vaslui, recunoscute conform legii.
Suma totală alocată pentru Program în anul 2016 este de 300.000 lei. Criteriul de acordare a finanțării este punctajul total al proiectului.
Desemnarea proiectelor câștigătoare se va face în ordinea descrescătoare a punctajelor, în limita bugetului aprobat.
Documentația necesară elaborării și prezentării propunerilor de proiect este disponibilă în format electronic, la sediul Consiliului județean Vaslui, Direcția de dezvoltare și cooperare, etajul 2, cam. 227, telefon 0235/361086 int. 232, e-mail: consiliu@cjvs.eu și pe site-ul Consiliului județean Vaslui: www.cjvs.eu.
Solicitările de finanțare nerambursabilă trebuie depuse până la 19 aprilie 2016, la ora 16.00, la următoarea adresă: Consiliul Județean Vaslui, Str. Ștefan cel Mare, nr. 79, Registratura generală, parter, 730168, municipiul VASLUI, județul Vaslui.
Pachet informativ - DOMENIUL CULTURA
Pachet informativ - DOMENIUL SPORT
Pachet informativ - DOMENIUL SOCIAL
Hotarârea nr. 35/12 februarie 2016 privind aprobarea Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2016;
ARHIVĂ FINANȚĂRI NERAMBURSABILE
2017
2015
2013
2012
2011
2010
2009
2008
2007
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate. Publicat pe: 2016-02-16 (5036 citiri) [ Inapoi ] |
|
|
 |