ROF - Titlul III (Partea 2 - Capitolul I)
R E G U L A M E N T
de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului judeţean Vaslui
TITLUL III
STRUCTURILE FUNCȚIONALE DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE
PARTEA a II- a
ATRIBUȚII SPECIFICE FIECĂREI STRUCTURI FUNCȚIONALE
CAPITOLUL I
BIROUL AUDIT PUBLIC INTERN
Art.30.
- Biroul Audit Public Intern este acea structură din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vaslui care are ca scop examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile.
- Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, inclusiv asupra activităţilor entităţilor/structurilor aflate în subordine, coordonare sau sub autoritate, care nu au propria structură de audit intern, pentru îndeplinirea obiectivelor acestora, inclusiv evaluarea sistemelor de control intem/managerial.
- Obiectivul general al auditului public intern îl reprezintă îmbunătăţirea managementului entităţilor/structurilor auditate, în acest sens auditul intern desfăşoară:
- activităţi de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor probante, efectuate în scopul de a furniza entităţilor auditate o evaluare independentă a proceselor de management al riscurilor, de control şi de guvemanţă;
- activităţi de consiliere menite să adauge valoare şi să îmbunătăţească procesele guvemanţei în entităţile auditate, fără ca auditorul intern să îşi asume responsabilităţi manageriale.
- Biroul Audit Public Interneste subordonat președintelui consiliului județean și exercită următoarele atribuții:
- elaborează norme metodologice specifice, cu avizul UCAAPI;
- elaborează proiectul planului anual de audit public intern;
- efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
- informează UCAPI despre recomandările neînsuşite de către conducătorul instituţiei publice auditate, precum şi despre consecinţele acestora;
- raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor rezultate din activităţile sale de audit;
- elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern.
- în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii, raportează imediat preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui şi structurii de control intern abilitată, iar în cazul instituţiilor publice subordonate informează şi conducătorul acesteia;
- auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
- angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de plată, inclusiv din fondurile comunitare;
- plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
- vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al judeţului;
- concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al judeţului;
- constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
- alocarea creditelor bugetare;
- sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
- sistemul de luare a deciziilor;
- sistemele de conducere şi control precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
- sistemele informatice.
- prelucrează şi transmite informaţiile de interes public/petiţii/reclamaţii solicitate prin compartimentele de resort în termenul solicitat;
- îndeplineşte, potrivit legii, orice alte atribuţii încredinţate de conducerea Consiliului Judeţean Vaslui, precum şi cele rezultate din legi şi alte acte normative, în legătură cu sarcinile de serviciu.
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate. Publicat pe: 2007-09-21 (6535 citiri) [ Inapoi ] |