NR. 2776 /01.03.2018
ANUNŢ
Consiliul Județean Vaslui organizează concurs de recrutare funcție publică de execuție, perioadă nedeterminată, astfel:
- consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul investiții și reabilitare drumuri județene – Direcția Tehnică;
- consilier, clasa I, grad profesional principal – Serviciul investiții și reabilitare drumuri județene – Direcția Tehnică;
Concursul se organizează la sediul Consiliului Județean Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 79, după cum urmează:
- proba scrisă în data de 03.04.2018, ora 10:00 la sediul instituției;
- interviul se susține în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise;
Condițiile de participare la concurs, sunt următoarele:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: domeniul științe inginerești, ramura inginerie civilă pentru postul de consilier, I, superior, domeniul științe inginerești, ramura inginerie civilă, domeniul de ierarhizare căi ferate, drumuri și poduri consilier, I, principal;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minim 9 ani pentru postul de consilier, I, superior și minim 5 ani pentru postul de consilier, I, principal;
- condiții prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, actualizată.
Perioada de depunere a dosarelor de concurs, este următoarea:
- dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 zile de la data afișării;
- selecția dosarelor de concurs va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere al dosarelor;
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
- formularul de înscriere (atașat anunțului);
- curriculum vitae, model comun european;
- copia actului de identitate (inclusiv acte doveditoare în cazul schimbării numelui);
- copiile diplomelor de studii1, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
- copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, după caz;
- copia carnetului de muncă și după caz, a adeverinței2 eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
- copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- cazierul judiciar;
- declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia (atașată anunțului);
- declarația pe propria răspundere care să ateste că nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat C.I.M. pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani (atașată anunțului).
Actele vor fi îndosariate în ordinea specificată, într-un dosar cu șină.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, cu excepția documentului prevăzut la lit. c), care se poate transmite și în format electronic, la adresa de e-mail personal@cjvs.eu .
Dosarele incomplete nu sunt admise pentru înscriere.
Bibliografiile sunt atașate prezentului anunț.
Atribuțiile ce vor fi prevăzute în fișa postului, în baza activităților care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică, în concordanță cu specificul funcției publice corespunzătoare postului, sunt atașate prezentului anunț.
FORMULARE DE COMPLETAT
Relații suplimentare se pot obține de luni-vineri, între orele 08:00-16:30 la Serviciul Managementul Resurselor Umane, Relații Mass-Media, Informare Cetățeni, interior: 113.
PREŞEDINTE,
Dumitru BUZATU
1 În cazul adeverințelor, menționate la lit. d), termenul de valabilitate este până la eliberarea actului de studiu respectiv, dar nu mai mult de 12 luni de la data eliberării acesteia, conform O.M.E.N. nr. 657/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
2 Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la lit. f) este prevăzut în anexa nr. 2D din H.G. nr. 611/2008, actualizată.
Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut mai sus trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
27.03.2018 REZULTAT - SELECTIE DOSARE
03.04.2018 REZULTAT - PROBA SCRISĂ
05.04.2018 REZULTAT - PROBA INTERVIU
11.04.2018 REZULTAT FINAL
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate.