27.03.2020
Raportul anual al finanțărilor nerambursabile din fondurile publice ale Unității Administrativ-Teritoriale Județul Vaslui, prin Consiliul Județean Vaslui, pentru anul 2019
19.08.2019
Anunţ de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate conform prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
26.07.2019
Implementare program județean 2019 finanţări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
Sesiune de informare și clarificări 15 mai 2019
Consiliul Judeţean Vaslui invită miercuri, 15 mai 2019, ora 14:00, la Sala „Ştefan cel Mare” a Palatului Administrativ, persoanele interesate să participe la sesiunea de informare şi clarificări privind Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pentru anul 2019, în domeniile cultură, culte, social şi sport.
ANUNȚ DE PARTICIPARE
pentru acordare de finanțare nerambursabilă activităților nonprofit
de interes general pentru anul 2019
Unitatea administrativ - teritorială Județul Vaslui prin Consiliul Județean Vaslui, în baza art. 16 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul 2019, pentru domeniile: cultură, culte, social și sport.
- Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile cultură, culte, social și sport pentru anul 2019 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și ghidurile solicitanților aferente domeniilor mai sus precizate, aprobate prin HCJ nr. 83/23.04.2019, puse la dispoziție pentru consultare pe site-ul instituției www.cjvs.eu.
- Sursa de finanţare a contractelor este bugetul județului Vaslui, în valoare totală de 800.000 lei.
- Durata proiectelor: de la data semnării contractelor de finanțare până la data de 15.11.2019.
- Data limită de depunere: Autoritatea finanțatoare reduce termenul de depunere a propunerilor de proiecte, potrivit prevederilor art. 20, alin. 2 al Legii nr. 350/2005. Motivația reducerii termenului este următoarea: accelerarea procedurii de selecție se datorează necesității de demarare a proiectelor asociațiilor, fundațiilor, structurilor sportive, cultelor religioase, care solicită finanțare. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 30.05.2019, ora 16.30.
- Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Consiliul Județean Vaslui, Str. Ştefan cel Mare, nr. 79, Registratura generală, parter, 730168, municipiul VASLUI, judeţul Vaslui.
- Data, ora si locul deschiderii propunerilor de proiect: 31.05.2019, ora 9.00, Consiliul Județean Vaslui.
- Selecţia si evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către Comisia pentru gestionarea Programului judeţean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pentru anul 2019, în perioada estimativă 31.05.2019– 20.06.2018.
Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 67/06.05.2019.
Pachet informativ - DOMENIUL CULTURA ȘI CULTE
Pachet informativ - DOMENIUL SOCIAL
Pachet informativ - DOMENIUL SPORT
Hotarârea nr. 82/23 aprilie 2019 privind aprobarea Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pentru anul 2019;
Hotarârea nr. 83/23 aprilie 2019 privind aprobarea Ghidurilor Solicitantului pentru domeniile cultură, culte, social și sport din cadrul Programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes general pentru anul 2019;
ARHIVĂ FINANȚĂRI NERAMBURSABILE
2018
2017
2016
2015
2013
2012
2011
2010
2009
2008
2007
Copyright © de Consiliul Judetean Vaslui Toate drepturile rezervate.